Prajitura cu foi cu miere si crema caramel
Acestă prăjitură cu foi cu miere si crema caramel este inspirata din caietul meu de retete, pe care il am din copilarie.
Este o prajitura foarte gustoasa, deloc pretentioasa, fiind ușor de preparat. O recomand cu încredere!
Ingrediente pentru foi
- 2 oua
- 220 g zahar
- 8 linguri lapte
- 3 linguri miere
- 100 g unt (folosiți un unt de bună calitate, )
- 1 ½ lingurita bicarbonat de sodiu stins cu zeama de lamaie sau otet
- 750 g faina
Preparare foi
Preincalzim cuptorul la 180 grade Celsius.
Intr-o cratita incapatoare punem pe foc mic ouale, zaharul, laptele, mierea, bicarbonatul stins si mai apoi untul.
Amestecam incontinuu pana cand zaharul s-a topit.
Oprim focul si adaugam toata faina o data. Pentru inceput amestecam cu o lingura sau un tel deoarece compozitia este fierbinte, apoi cu mana, dar nu mult.
Va rezulta un aluat mai tare pe care il impartim in 6 bucati.
Ungem tava cu putin ulei, presaram faina. Aluatul trebuie sa stea in permanenta acoperit cu o folie de plastic ca sa nu se intareasca.
Presaram faina pe masa si cu grija si un pic de rabdare intindem fiecare foaie cat putem de subtire.
Transferam foaia pe dosul tavii, taiem marginile ca sa obtinem o foaie dreapta si coacem fiecare foaie 6 minute la 180 grade Celsius. Atentie sa nu se arda prea tare.
Dupa fiecare foaie ungem tava cu putin ulei si presaram faina.
Le lasam sa se raceasca foarte bine, apoi preparam crema caramel.
Ingrediente cremă caramel
- 370 g zahar + 210 g zahar
- 300 ml apa
- 325 ml lapte
- 5 linguri de faina
- 300 grame unt 82% grasime
- vanilie (optional)
Preparare
Mai intai facem un amestec din lapte si faina. Omogenizam foarte bine sa nu ramana cocoloase.
Intr-o cratita, punem 370 grame de zahar sa se caramelizeze.
Cand a devenit auriu-brun, adaugam apa. Atentie !!! Va iesi abur si zaharul caramelizat se va intari.
Lasam pe foc pana cand zaharul s-a dizolvat, apoi adaugam restul de zahar (210 grame).
Dupa cateva minute, cand zaharul s-a topit, dam cratita jos de pe foc si adaugam amestecul de lapte si faina.
Amestecam foarte bine si punem crema din nou pe foc, amestecand incontinuu, pana cand obtinem cu crema fina, si spuma de deasupra a disparut.
Oprim focul si adaugam untul la temperatura camerei. Cu un tel, incorporam untul foarte bine.
Lasam cateva minute sa se raceasca, apoi asamblam prajitura : foaie, crema, foaie, crema…pana terminam foile. Deasupra se unge cu un strat de crema si se poate razui ciocolata.
Punem prajitura intr-un loc racoros, pana cand crema s-a racit, apoi o punem la frigider.
Se serveste a doua zi, sau daca nu mai avem rabdare, după minim 5-6 ore.
Poftă bună!
[remember title=”Nu uita!”]
Daca iti plac retetele explicate de mine, intra pe pagina mea de Facebook, Alina’s Cuisine, si da-mi un LIKE. Iti multumesc!
[/remember]
[photo title=”Ai incercat aceasta reteta?”]
Ti-a placut? Impartaseste cu noi rezultatul. Intra aici si incarca fotografia facuta de tine. Nu iti face griji daca nu este profesionista, nici noi nu suntem. Vei gasi mai apoi fotografia ta pe aceasta pagina. Iti multumesc!
[/photo]
Latest posts by Alina's Cuisine (see all)
- Painici fara framantare - 5 aprilie 2020
- Prăjitura Arlechin - 13 ianuarie 2019
- Blat pufos de vanilie - 10 martie 2018