Socata – băutură terapeutică

“Căldura mare,monşer”! asta imi vine in minte in momentul in care ies afara sau pe balcon pentru a rezolva diferite treburi in această perioada torida a anulului. Și e doar începutul! Nu mă plâng prea tare de caldură dacă stau in casă – îmi bat rămurelele copacilor în geam, aici la Slănic-Moldova și, de ce sa nu recunosc, sunt o privilegiată din acest punct de vedere – nici nu am nevoie de aer conditionat.

Așadar, ce bună ar fi o socată – rece, aromată, usor acidulata! In cautarea celei mai bune retete de socata, am descoperit-o pe a lui Vali Nuş, prietena noastră de pe grupul de “Rețete de mămici“. Reteta ei este cea clasica dar nu m-am putut abtine sa nu o colorez puțin, natural, bineînteles, cum altfel decat cu…capsuni!

socata cu capsuni 00

Ingrediente

  • 8 flori de soc
  • 2 lamai
  • 300 g zahar (cantitatea se poate modifica dupa preferinta fiecaruia)
  • 5 litri apa
  • 100 g miere

socata cu capsuni 03

Preparare

Se spala florile de soc si lamaile, aceste din urma se taie feliute si se folosesc cu tot cu coaja, se adauga zaharul, mierea si se pun intr-un borcan cu apa cat sa le acopere.

Se lasa la macerat pana a doua zi apoi se completeaza cu restul cantitatii de apa.

Se amesteca zilnic in ea si in 2-3 zile este gata.

La aceasta reteta, oferita de catre Vali, eu am adaugat 300 g capsuni bine coapte si blenduite. Le-am adaugat in prima faza,si au stat la macerat impreuna cu restul ingredientelor.

Am adaugat si 6 boabe de orez la sugestia sotului meu care a spus ca ar acidula putin socata. Zis si facut.

Dupa ce am completat cu apa am lasat viitoarea socata la temperatura camerei si am amestecat din cand in cand si in 3 zile a fost gata!

Eu am strecurat-o cu grija si am pus-o in bidoane de un litru in frigider. Aroma capsunilor nu este una puternica,ci doar cat sa ne aminteasca de acest sezon minunat al fructelor proaspete.

Daca v-a placut aceast rețetă de socata, adaptata, va invit sa o incercati – este foarte bună!

[photo title=”Ai incercat aceasta reteta?”]

Ti-a placut? Impartaseste cu noi rezultatul. Intra aici si incarca fotografia facuta de tine. Nu iti face griji daca nu este profesionista, nici noi nu suntem. Vei gasi mai apoi fotografia ta pe aceasta pagina. Iti multumesc!

[/photo]




Oreo cake – tarta cu blat de biscuiti Oreo

Nu-i asa ca ati manca ceva fin, cremos, ciocolatos…?

Aceasta a fost pofta de week-end: Oreo cake! Sau mai bine zis, tarta cu blat de biscuiti Oreo, crema de ciocolata si crema fina de mascarpone.

O combinatie intre blat usor sfarmicios, crema cu ciocolata amaruie si crema fina de mascarpone, usor dulce si cremoasa…

oreo cake tarta de biscuiti 011

Va invit sa vedeti modul de preparare al aceste delicioase (zic eu) tarte!

oreo cake tarta de biscuiti 004

Ingrediente pentru o tava de 24 cm

Blat:

  • 24 bucati biscuiti Oreo
  • 80 g unt topit
  • 1 ou

Crema de ciocolata:

  • 400 g ciocolata(eu am folosit neagra dar puteti folosi si jumatate cantitate neagra, jumatate cu lapte-nu va mai avea acea tenta amaruie mai pronuntata)
  • 350 ml smantana pentru frisca (foarte buna )
  • 5 galbenusuri

Crema de mascarpone:

  • 3 galbenusuri
  • 3 linguri zahar
  • 70 g unt
  • 250 g mascarpone ( are un bun raport calitate/pret)
  • Optional-semintele unei pastai de vanilie, coaja rasa de lamaie

Preparare

Blat:

Biscuitii se pun cu tot cu crema in bolul robotului si se maruntesc.oreo cake tarta de biscuiti 010

oreo cake tarta de biscuiti 001

 

Dupa maruntire se adauga untul si oul apoi se mai amesteca pentru cateva secunde la viteza maxima.

oreo cake tarta de biscuiti 006

Se tapeteaza o tava pentru tarte, de preferat cu peretii detasabili (eu nu am avut una cu peretii detasabili, asa ca nu am avut cum sa o scot din tava si nici nu am vrut sa risc).

oreo cake tarta de biscuiti 018

Se pune compozitia de biscuiti, se niveleaza cu ajutorul unei linguri si se da la cuptorul preincalzit la 150 grade pentru fix 5 minute.

oreo cake tarta de biscuiti 007

 

Se scoate tava si se lasa la temperatura camerei.

Crema de ciocolată:

 

Intre timp, punem ciocolata impreuna cu frisca la topit pe bain marie.

oreo cake tarta de biscuiti 014

Smanatana pentru frisca nu trebuie sa fiarba, ci doar sa se infierbante cat sa se topeasca si incorporeze ciocolata.

Se ia de pe aburi si se adauga, pe rand, cate un galbenus, amestecand dupa fiecare.

oreo cake tarta de biscuiti 009Aceasta crema se pune peste blat si se dau din nou la cuptor, de data aceasta pentru 30 minute la 160 grade celsius.

oreo cake tarta de biscuiti 016

Crema de mascarpone:

Intre timp, facem crema de mascarpone astfel: galbenusurile se pun impreuna cu zaharul si untul pe bain marie pana se transforma intr-o budinca groasa, amestecand continuu.

oreo cake tarta de biscuiti 003

Se ia castronelul de pe aburi si se lasa sa se racoreasca complet, chiar poate fi lasata in frigider dupa racire,pentru 20 minute apoi se incorporeaza branza mascarpone, tot de la frigider, cate o lingura, mixand la viteza maxima.

oreo cake tarta de biscuiti 015

 

Se da la rece si se mai mixeaza pentru cateva secunde inainte de ornare.

 

Dupa racirea completa a tartei, aceasta se orneaza cu crema de mascarpone si se da din nou la frigider inainte de servire.

oreo cake tarta de biscuiti 013

oreo cake tarta de biscuiti 005

[photo title=”Ai incercat aceasta reteta?”]

Ti-a placut? Impartaseste cu noi rezultatul. Intra aici si incarca fotografia facuta de tine. Nu iti face griji daca nu este profesionista, nici noi nu suntem. Vei gasi mai apoi fotografia ta pe aceasta pagina. Iti multumesc!

[/photo]




Bezele surpriza

Ce ati spune sa ne indulcim in aceasta seara cu niste bezele surpriza, crocante, delicioase, umplute cu crema fina de ciocolata si crocant de zahar ars si nuci…? bezele surpriza 008 Ei bine, nu se fac deloc greu!

Ingrediente

  • 150 g albus
  • 250 g zahar tos
  • O lingurita rasa de amidon
  • 150 g zahar pentru caramelizat
  • O lingura nuci taiate grosier
  • 100 g Nutella

bezele surpriza 003  

Preparare

Incepem prin a face crocantul de nuci: Zaharul se pune la caramelizat intr-o craticioara, iar cand a devenit auriu, se adauga nucile taiate grosier. Se unge o farfurie cu unt iar amestecul de caramel se pune in farfurie si se lasa la racorit. Dupa racire, cu ajutorul unui blender se maruntesc. Albusurile impreuna cu zaharul tos se pun pe bain marie si se amesteca incontinuu pana la topirea zaharului. bezele surpriza 000   Atentie! Albusurile nu trebuie sa fiarba – in momentul topirii zaharului se iau de pe aburi si se mixeaza la viteza maxima, pana cand fundul vasului este rece si albusurile devin o crema densa, care isi pastreaza forma. bezele surpriza 012   Se adauga amidonul si se mai mixeaza pentru 3-4 minute. bezele surpriza 004 Cu ajutorul unui pos se formeaza cosulete pt umplerea lor cu crocant de nuci sau se “umplu” bezelele cu crema de ciocolata ca in imagini. bezele surpriza 011 bezele surpriza 005 Se coc la temperatura 100 grade timp de 60-70 minute. bezele surpriza 002
bezele surpriza 007 [photo title=”Ai incercat aceasta reteta?”] Ti-a placut? Impartaseste cu noi rezultatul. Intra aici si incarca fotografia facuta de tine. Nu iti face griji daca nu este profesionista, nici noi nu suntem. Vei gasi mai apoi fotografia ta pe aceasta pagina. Iti multumesc! [/photo]




Rulouri umplute cu crema de vanilie

Stand intr-o seara si gandindu-ma ce dulciuri facute in casa mai mancam in copilarie, mi-am amintit brusc de acele rulouri minunate, umplute ce crema de vanilie aromata si fina si pudrate usor cu zahar pudra.

Le facea matusa mea si foarte bune mai erau ! Si astfel, in cautarea gustului copilariei, am ales sa fac eu insami pentru prima data aceste rulouri, improvizand, bineinteles si folosind pentru rulourile in sine, reteta de gogosi ciambelle (care raman foarte fragede si dupa racire) a Laurei Adamache si o crema de vanilie clasica dar putin mai tare.

rulouri umplute . 000

Asadar, sa trecem la reteta in sine 🙂 :

Ingrediente

Maia:

  • 80 g faina
  • 25 g drojdie
  • 50 ml apa

 Aluat:

  • 360 g faina
  • 70 g zahar
  • Un varf sare
  • Vanilie
  • Coaja portocala/lamaie razuite
  • 80 g unt la temperatura camerei
  • 2 oua intregi si 2 galbenusuri

Preparare maia

Dizolvam drojdia in 50 ml apa usor calduta si amestecam cu faina pana obtinem o biluta compacta pe care o crestam cu cutitul. O scufundam intr-un vas cu cca. 800 ml apa calduta si asteptam 15 minute pana se ridica la suprafata.

Preparare aluat

Intre timp, punem intr un vas faina, facem la mijloc o gaura in care adaugam zaharul, aromele, untul moale si ouale. Framantam pana obtinem un aluat omogen. Scoatem maiaua din apa (intre timp s-a umflat si s-a ridicat la suprafata) si o scurgem de apa – eu am luat-o cu o spumiera. Adaugam maiaua scursa in aluat si framantam bine pana ce aceasta este bine inglobata in aluat. Lasam la crescut o ora.

Cat timp creste aluatul, facem crema, care oricum trebuie sa se raceasca bine.

Ingrediente crema

  • 1 litru lapte
  • 70 g amidon
  • 4 galbenusuri
  • 350 g zahar
  • Semintele de la o pastaie de vanilie/esenta vanilie
  • 100 g unt

Preparare crema

Laptele il punem la incalzit impreuna cu pastaia de vanilie. Intre timp,amestecam ouale,zaharul si amidonul formand o “pasta” pe care o adaugam in laptele caldut si apoi le fierbem impreuna pana se intaresc si amestecand incontinuu pentru a nu se prinde de fundul vasului. Cand crema este fiarta, adaugam untul gras si amestecam energic. Acoperim cu o folie din plastic si lasam la racit.

Asamblare

Acum vine partea migaloasa: formarea rulourilor.

Eu am niste forme speciale din tabla, matusa mea le avea din lemn.

Punem intr-o cratita aproximativ 800 ml ulei la incins. Din aluatul dospit intindem o foaie groasa de cca. 3mm din care, cu ajutorul unui cutit sau cutit pentru taiat pizza, taiem fasii lungi, late de aproximativ 1-1,5 cm. Aceste fasii le-am infasurat pe toata lungimea ruloului.

Sa zicem ca eu am prajit cate 5 rulouri, dar asta este in functie de marimea cratitei fiecaruia. Atentie la uleiul incins! Cu ajutorul unui cleste, le-am intors si prajit pe toate partile, iar apoi le-am lasat sa se scurga bine pe servetele de hartie.

Si tot asa, pana la terminarea aluatului. Dupa racorirea rulourilor, am trecut la umplerea lor cu crema, cu ajutorul unui pos.

[photo title=”Ai incercat aceasta reteta?”]

Ti-a placut? Impartaseste cu noi rezultatul. Intra aici si incarca fotografia facuta de tine. Nu iti face griji daca nu este profesionista, nici noi nu suntem. Vei gasi mai apoi fotografia ta pe aceasta pagina. Iti multumesc![/photo]