Oreo cake – tarta cu blat de biscuiti Oreo
Nu-i asa ca ati manca ceva fin, cremos, ciocolatos…?
Aceasta a fost pofta de week-end: Oreo cake! Sau mai bine zis, tarta cu blat de biscuiti Oreo, crema de ciocolata si crema fina de mascarpone.
O combinatie intre blat usor sfarmicios, crema cu ciocolata amaruie si crema fina de mascarpone, usor dulce si cremoasa…
Va invit sa vedeti modul de preparare al aceste delicioase (zic eu) tarte!
Ingrediente pentru o tava de 24 cm
Blat:
- 24 bucati biscuiti Oreo
- 80 g unt topit
- 1 ou
Crema de ciocolata:
- 400 g ciocolata(eu am folosit neagra dar puteti folosi si jumatate cantitate neagra, jumatate cu lapte-nu va mai avea acea tenta amaruie mai pronuntata)
- 350 ml smantana pentru frisca (foarte buna )
- 5 galbenusuri
Crema de mascarpone:
- 3 galbenusuri
- 3 linguri zahar
- 70 g unt
- 250 g mascarpone ( are un bun raport calitate/pret)
- Optional-semintele unei pastai de vanilie, coaja rasa de lamaie
Preparare
Blat:
Biscuitii se pun cu tot cu crema in bolul robotului si se maruntesc.
Dupa maruntire se adauga untul si oul apoi se mai amesteca pentru cateva secunde la viteza maxima.
Se tapeteaza o tava pentru tarte, de preferat cu peretii detasabili (eu nu am avut una cu peretii detasabili, asa ca nu am avut cum sa o scot din tava si nici nu am vrut sa risc).
Se pune compozitia de biscuiti, se niveleaza cu ajutorul unei linguri si se da la cuptorul preincalzit la 150 grade pentru fix 5 minute.
Se scoate tava si se lasa la temperatura camerei.
Crema de ciocolată:
Intre timp, punem ciocolata impreuna cu frisca la topit pe bain marie.
Smanatana pentru frisca nu trebuie sa fiarba, ci doar sa se infierbante cat sa se topeasca si incorporeze ciocolata.
Se ia de pe aburi si se adauga, pe rand, cate un galbenus, amestecand dupa fiecare.
Aceasta crema se pune peste blat si se dau din nou la cuptor, de data aceasta pentru 30 minute la 160 grade celsius.
Crema de mascarpone:
Intre timp, facem crema de mascarpone astfel: galbenusurile se pun impreuna cu zaharul si untul pe bain marie pana se transforma intr-o budinca groasa, amestecand continuu.
Se ia castronelul de pe aburi si se lasa sa se racoreasca complet, chiar poate fi lasata in frigider dupa racire,pentru 20 minute apoi se incorporeaza branza mascarpone, tot de la frigider, cate o lingura, mixand la viteza maxima.
Se da la rece si se mai mixeaza pentru cateva secunde inainte de ornare.
Dupa racirea completa a tartei, aceasta se orneaza cu crema de mascarpone si se da din nou la frigider inainte de servire.
[photo title=”Ai incercat aceasta reteta?”]
Ti-a placut? Impartaseste cu noi rezultatul. Intra aici si incarca fotografia facuta de tine. Nu iti face griji daca nu este profesionista, nici noi nu suntem. Vei gasi mai apoi fotografia ta pe aceasta pagina. Iti multumesc!
[/photo]
<
Latest posts by Anda Maria (see all)
- Socata – băutură terapeutică - 4 iunie 2015
- Oreo cake – tarta cu blat de biscuiti Oreo - 23 mai 2015
- Bezele surpriza - 18 mai 2015